Le dictionnare de mon coeur vous definit..

As vrea sa mi explic ce se intampla cu mine, dar efectiv nu reusesc. Incerc sa mi gasesc locul, sa mi gasesc calea spre propriul viitor. Dar nu pot. Asa cum am mai zis, sunt persoane care reusesc sa te dea peste cap in cateva ore, sa ti schimbe intreaga viata poate. Si sunt acele persoane care dupa ani intregi tot n au reusit sa ajunga la tine. De ce ? Nu exista comparatie de inteligenta aici, ca nu discut despre oamenii care sunt in incapacitatea mentala de a produce o schimbare. Ci oameni la fel de bine dotati.

Sa fie oare motivul pentru care exista in viata ta ? Destinul ? Pe dracu, nici nu cred in destin. Poate doar in masura in care acesta exista pentru a fi schimbat.

Cate lucruri merita oare incercate ? Cat efort e permis in viata sentimentala ?

De ce ai nevoie de acea mana pe care s o strangi intr o zi ploioasa ? De ce ai nevoie de acei ochi in care sa te uiti cand albul zapezii te orbeste ? De ce ai nevoie de acele brate sa te fereasca de astenie ? De ce ai nevoie de acele buze sa ti ia orice urma de sete ?

De ce fiecare anotimp se coloreaza cu el desi nimic nu s a intamplat ?

Si mai ales, de ce nu e aici ?

Noche de empatia

Cei care sufera de empatie sunt predestinati la o viata, plina de suferinta lor, si de cele mai multe ori a celorlalti. Sufera, pentru ca efectiv doare. Este un sentiment de apasare, care trebuie deviat in directia buna. Problema e ca tot acestia sunt cei care isi pun intrebarile de genul : "De ce nu am fost in stare sa mi dau seama si singur ?" Incarcati pana la refuz, sunt condamanati sa aleaga fie indiferenta totala, si anume negarea oricarei urme de existenta a acestei trasaturi speciale, pana la urma, fie o incercare de a canaliza aceasta aptitudine in ceva eficient si de ce nu, util. In caz contrar, e ca si cum ai spune pe romaneste : "Ai pus o de mamaliga". E greu insa sa stii sa faci alegerea corecta la timpul potrivit.

Va las pe voi sa trageti concluziile. Azi n am chef sa scriu mult.

Eu si tu

Deobicei spun multe prostii, uneori rad prea mult, iar alteori nu sunt in stare nici macar sa par fericita. Asta e, sunt convinsa ca multi ar chema ambulanta sa ma duca la ospiciu. Nici nu pretind sa ma inteleaga, si in niciun caz nu ma cred tipul geniului neinteles. Ma bucur totusi ca exista "ei". Nu spun ca daca ii sun la 3 dimineata respectiv 11 ( depinde de ziua saptamanii cand este considerata ora matinala ) nu ma injura, dar cafeaua va fi mereu buna, desi nu e intotdeauna Segafredo sau Lavazza iar timpul masurat in acele ore lungi va fi tratat relativist. Dar cand e in stare cineva sa te schimbe desi nu l cunosti, sa te faca sa gandesti desi ati schimbat trei cuvinte, sa ai o zi mai buna doar pentru ca te a remarcat, mai mult sau mai putin ? Este posibil sau e doar o stare de moment ? Si cel mai important, cat de mult conteaza reciprocitatea ?

Varsta inaintata n am si deci trebuie sa n am motive de stres si grija, cum spun unii. Spune mi mie cand omul e complet linistit si fericit de propria existenta ? Si un copil la varsta de 6 e stresat de colegii de la gradinita, si elevul din clasa I isi face griji ca ii verifica tema doamna invatatoare, si adolescentul de 14 isi face planuri cum sa devina mai popular. Grijile vor exista la orice varsta, iar ceilalti ii vor spune intotdeauna ca abia mai tarziu vin problemele adevarate. Dar de unde stii tu care sunt pentru mine probleme, si mai mult de atat, uiti care sunt perspectivele specifice varstei respective, mai exact cum vezi tu lumea, care oricum e in continua schimbare. Nu tot ce e nou e bun, e adevarat, dar ar fi cazul sa incetezi sa mai cataloghezi totul fara sa ti pui problema ca atare. Stiu ca eu apreciam cand primeam o bomboana, fiindca era rar, sau cand dupa miile de rugaminti primeam in sfarsit o minge si nu ma lasam pana efectiv nu mai ramanea nimic din ea, iar acum ascunselea se joaca pe messenger iar ratele si vanatorul poarta denumirea de counter strike. Da, in momente ca astea ma bucur ca am avut o copilarie in adevaratul sens al cuvantului si imi pare rau ca s a ajuns asa. E normal sa faci comparatia intre ce a fost si ce este acum, sa judeci daca este evolutie sau involutie. Dar e gresit sa mi spuna mie cineva ca la varsta mea trebuie sa ma bucur de viata. Normal ca ma bucur de viata, ca am ce manca si unde sa dorm, dar asta nu implica un zambet sau un ras constant, cand ajungi la o varsta la care ai nevoie de ceva sau cineva, si pur si simplu nu exista. Spune mi tu de ce ar trebui sa ma bucur ? Nu, nici suparata nu sunt, dar nici fericita. N am motiv sa plang, dar nici sa radiez de fericire.

Oricum ai sa ma vezi mereu glumind pe seama tuturor ( desi nu cu rautate ) si comportandu ma ca si cum totul e bine. Daca mi scapa sa fiu altfel, asta e, imi revin repede. Dar a trecut mult de cand ma puteam proclama fericita.

10%

Ceea ce se observa mai sus este o lectie din cursul de Oracle ( baza de date ). Cei care sunt la curent cu testele teoretice auto, si ma refer in special la categoria B deoarece acolo au fost modificari recente, ar putea reactiona cam asa : "Uite oameni normali, care n au fost expusi la realitatea cruda de la noi din tara!" si mai mult de atat, asa se explica procentul de 10% de admisi.

A fost odata ca niciodata..

De ce mi am facut blog ? Ei bine, motivul principal nu cred ca am sa l dezvalui aici niciodata pentru ca unii l ar putea cataloga drept idiot si pe buna dreptate. Insa pot spune ca intotdeauna mi a facut placere sa scriu. Am avut si vise ca intr o zi am sa gasesc pe un mic bulevard, intr un mic magazin, pe un mic raft.. o carte. Iar pe autoare o gasiti cu laptopul la cafea in Pardon. Totusi, ironia primeaza si continui cu scepticismul caracteristic, sa cred ca va fi vreodata ceva mai mult decat un vis. In orice caz, vreau sa vad daca e posibil sa starnesc vreo reactie pozitiva.